I-aș dărui lumii o floare

Fiecărui suflet de pe această planetă, fiecărei frumoase ființe umane care îmi iese în cale, i-aș dărui o floare.

O floare, parfumată, liniștită, vie, radiantă. O floare. O floare, pentru că este simbolul frumuseții. În lumea asta conturată de simboluri în care trăim, nu poți găsi unul mai pur. Poate doar soarele, luna… Dacă aș putea dărui cuiva luna în palmă, aș face-o, însă nu pot. Așa că aș dărui oricui o floare.
O floare pe a cărei petale vii dansează valurile oceanului neîmblânzit,
O floare a cărei culori reflectă vibrațiile cosmice ce guvernează acest joc infinit,
O floare cu o mireasmă care îți înflorește prezența, conștiința, te aduce mai aproape de Țărmul Ființei Divine.
O floare ca o rază jucăușă de soare.

Aș oferi fiecărei părți a conștiinței umane o floare, pentru că te aduce mai aproape de Divinitate.
Perfecțiunea ei, prospețimea ei, liniștea ei, misterul ei…
Să privești o floare ca și cum ar fi un mister, ăsta e secretul.
Pentru că nu poate fi altceva decât un mister.
Un mister sublim, a cărui contemplație îți poate duce cugetul pe tărâmuri necunoscute, pe norișori albi și pufoși, dar mai ales în adâcul propriului tău Suflet.
Să contemplezi o floare fără etichete mentale, fără judecată, fără definiții biologice, fizice sau chimice, pur și simplu fără noțiuni.
Să lași la o parte tot ce ai auzit vreodată despre flori și despre Natură.
Să o privești ca și cum nu ai mai fi văzut în viața ta această frumusețe, ca și cum așa o mireasmă nu te-a mai învăluit vreodată.
Să o privești, pur și neștiutor, ca și cum ai vedea așa o minune pentru prima oară.
În toată inocența, să percepi și să te lași pradă conexiunii care vă unește, Conștiinței care îți dă și ție, și ei viață.
”Pură contemplație, nepăsătoare, dincolo de contingent, în afara contextului judecăților morale.”*
Și în această contemplare, în această meditație, în liniște deplină, floarea te va oglindi pe tine așa cum laguna oglindește strălucirea stelelor de pe cer, așa cum suprafața mării reflectă serenitatea pătrunzătoare a lunii.
Pierzându-te tot mai deplin într-un ”Acum care se schimbă necontenit într-o dimensiune nu a secundelor și a minutelor, ci a frumuseții, a semnificației, a intensității, a misterului tot mai adânc.”
Într-o astfel de clipă de Acum, pierdut în prezent, în desăvârșirea Existenței, să vezi, să înțelegi în sfârșit misterul care este floarea, și liniștea ei perfectă.
Să găsești aceeași liniște deplină adânc în interiorul Ființei tale, și să afli Fericirea de a trăi, iubirea desăvârșită, infinită.
Să înțelegi, în sfârșit, secretul vieții.

Și asta i-aș arăta fiecărui om căruia i-aș dărui o floare.

*Insula – Aldous Huxley

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s