rise

”- Primejdie, spuse el, subliniind prin repetare. Primejdie. Primejdie deliberată și totuși acceptată cu ușurință. Primejdie împărtășită cu un prieten, cu un grup de prieteni. Împărtășită în mod conștient, împărtășită până la limitele conștienței, astfel încât împărtășirea și primejdia devin o yoga. Doi prieteni legați cu aceeași frânghie pe peretele unei stânci. Câteodată trei prieteni sau patru. Fiecare dintre ei e perfect conștient de proprii mușchi încordați, de propria îndemânare, de propria teamă și de propriul spirit care transcende frica. Și fiecare dintre ei, bineînțeles, este în același timp conștient de prezența tuturor celorlalți,  este preocupat de soarta lor, făcând lucrurile potrivite pentru a se asigura că aceștia vor fi în siguranță. Viața la cote maxime de tensiune fizică și mentală, viața cu atât mai plină, mai inestimabil de prețioasă, din cauza amenințării omniprezente a morții. Însă după yoga primejdiei urmează yoga vârfului, yoga odihnei și a renunțării, yoga receptivității complete și totale, yoga ce înseamnă acceptarea conștientă a ceea ce îți este dat așa cum îți este dat, fără cenzura minții preocupate și moralizatoare, fără niciun adaos venit din rezerva de idealuri la mâna a doua sau din rezerva încă și mai cuprinzătoare de fantezii. Pur și simplu stai acolo, cu mușchii relaxați și mintea deschisă spre lumina soarelui și spre nori, deschisă către depărtări și orizont, în sfârșit, deschisă către Non-Gândul fără formă, fără cuvinte, pe care nemișcarea vârfului îți permite să-l intuiești, profund și statornic, în interiorul fluxului pâlpâitor al gândului tău de zi cu zi.
Iar acum este momentul coborârii, este momentul unei a doua faze de yoga primejdiei, momentul de a reînnoi tensiunea și conștiința vieții în toată plenitudinea ei strălucitoare, în timp ce atârni precar pe marginea dezastrului. Apoi, ajuns la poalele stâncii te dezlegi, o pornești cu pași mari de-a lungul potecii de piatră până la primii copaci. Și dintr-odată te trezești în pădure și se impune un alt fel de yoga: yoga junglei, yoga ce presupune să fii pe deplin conștient de viața clipei prezente, de viața din junglă în toată exuberanța și murdăria ei putredă, târâtoare, în toată ambivalența melodramatică a orhideelor și a miriapodelor, a lipitorilor și a păsărilor tropicale, a băutorilor de nectar și a băutorilor de sânge. Viața care transformă haosul și urâțenia în ordine, viața care-și înfăptuiește miracolele nașterii și ale evoluției, dar care le înfăptuiește, se pare, fără alt scop decât ca să se distrugă pe sine. Frumusețe și groază, frumusețe și groază. Și atunci când cobori dintr-una din expedițiile tale pe munte, înțelegi deodată că există o armonie. Și nu doar armonie. O fuziune, o contopire. Frumusețea care devine una cu groaza, prin yoga junglei. Viața reconciliată cu perpetua iminență a morții prin yoga primejdiei. Neantul identificat cu sinele în sărbătoarea acestei yoga a vârfului.”

Advertisements